Clasa mea e cea mai curată

Clasa în care învăţ eu este bine îngrijită. De curăţenia ei se ocupă doamna de serviciu. În fiecare zi când venim la şcoală clasa ne aşteaptă curată şi primitoare. Dar nu doar doamna care se ocupă cu căreţenia este responsabilă de modul în care arată clasa. Colectivul clasei mele are o mare grijă să păstreze curăţenia. Noi nu aruncăm hârtii pe jos şi avem mare grijă să nu intrăm cu papucii murdari în sala de clasă. Noi acordăm o mare atenţie şi mobilierului din clasă: nu scriem pe bănci cu pixul şi nu scrijelim pe pereţi. În plus, ne asigurăm ca tabla să fie bine ştearsă, iar buretele cu care ştergem tabla să fie în permanenţă curat. Nu în ultimul rând clasa mea arată curată şi îngrijită şi datorită florilor de la fereastră, flori pe care colegele mele le udă în fiecare zi.

Clasa mea este cea mai curată din şcoală şi din acest motiv este o adevărată plăcere să petrec în ea câteva ore în fiecare zi.

Compunere cu cuvintele într-o, într-un

Într-o zi de primăvară, într-un oraş de provincie,într-o curte plină de verdeaţă, un câine alerga fericit de colo-colo. Deodată s-a oprit. Într-unungher al curţii stătea pitită o pisică. Era atât de tristă, de ţi se rupea inima să o priveşte. Căţelul a alergat într-un suflet la ea şi a întrebat-o de ce e atât de supărată. Uimită de curiozitatea căţelului, pisica a ezitat la început să intre într-o conversaţie. Atunci când s-a lămurit de intenţiile bune ale căţelului i s-a destăinuit. Astfel căţelul a aflat că pisica se află într-un moment greu al vieţii ei, pentru că fraţii i s-au îmbolnăvit. Aceştia se află acum într-o policlinică veterinară, sub tratament. Auzind acestea, căţelul a simţit nevoia să o încurajeze şi i-a spus că el este convins că fraţii ei se vor face bine într-o scurtă perioadă de timp. Încurajările căţelului au avut efect, iar pisica s-a înveselit puţin. Amândoi au hotărât să devină amici, convinşi fiind de faptul că într-o relaţie de prietenie, prietenul la nevoie se cunoaşte.

Compunere - Dialog între un râu şi o mare

La ceas de seară, râul şi marea stau de vorbă. În timp ce aşteaptă ca mare să-şi deschidă braţele pentru a cuprinde apele râului, îşi vorbesc cu simpatie, ca doi prieteni vechi.

- Râule, râule! Drum lung ai bătut şi astăzi!
- Da aşa e. Vin de departe. Am scăldat cu apele mele multe plaiuri. Mi-am unduit şiroaiele prin ţinuturi locuite, dar şi prin regiuni prin care nu vezi ţipenie de om. Dar tu ce ai făcut de când nu am mai vorbit?
- Eu am purtat pe valurile mele sute de bărci şi vapoare. Le-am legănat ca pe nişte frunze aflate în bătaia vântului. Apoi am suflat vânt puternic pentru a le ajuta să navigheze. 
- Te-au afectat ultime ploi? întrebă curios râul.
- Da. Şi încă ce mult m-a afectat. Mi-a crescut nivelul foarte mult încât nu am mai avut loc în albia mea. Am inundat porturile şi plajele. Am lăsat după mine multe stricăciuni. M-am chinuit să le explic oamenilor că nu e vina mea. Dar nu m-au înţeles.
- Ştiu cum e! răspunse râul. Zilele trecute şi albia mea s-a umflat şi am inundat un sat întreg. În drumul meu am distru zeci de case. Le-am promis oamenilor care plângeau că voi avea grijă să nu se mai întâmple aşa ceva pe viitor. Şi chiar aşa am să fac!
- Draga mea mare acum deschide porţile să intru, să-mi pot descărca apele. Am cu mine o sumedenie de peşti care ard de nerăbdare să simtă gustul sărat al apei de mare.
- Gata râule, prietenul meu de-o viaţa. Veniţi în casa mea. E loc pentru toţi.
- Mulţumesc şi mi-a părut bine de conversaţie, adăugă râul, umflându-şi apele pentru a se vărsa în mare.
- Ne mai auzim râule! Umblă sănătos până atunci, şopti mare prin valurile sale învolburate.

Compunere - Un dialog între prietene

Într-o zi de vară călduroasă, m-am dus cu prietenele mele cele mai bune, Adriana şi Andreea, în parc. Aici ne-am distrat de minune: ne-am dat în leagăn, am mâncat îngheţată şi am jucat badminton. La un moment dat Adriana zise:
- Ce vom face mâine?
- Eu am o idee! a spus Ştefana.
- Ce idee? am răspuns noi.
- Să mergem mâine într-o excursie la Craiova. Vreţi? Părinţii mei au treabă la Craiova. Am putea merge cu ei.
- Ar fi superb, Ştefana, am spus noi într-un glas.
Între timp se făcuse târziu. Fetele au stabilit să se audă la un telefon mai târziu, pentru a stabili detalii despre excursia de a doua zi. După care şi-au spus "Pa" şi au plecat fiecare spre casa ei.

Dialog între nepoţi şi bunic

Prin geamul larg deschis, bunicul cu plete ninse privea departe în zarea albastră. Brusc, uşa grea de lemn de stejar se deschise larg. Un băiat şi o fetiţă, ambii cu părul bălai şi roşii la faţă, nepoţii bunicului, intrară în cameră.
- Da unde vă grăbiţi aşa, copiii moşului? M-aţi speriat, spuse moşul dojenindu-i.
- Iartă-ne moşule! Vroiam să te întrebăm dacă ştii să ne spui de ce latră câinii?
- Pentru că au gură, răspunse moşul, sorbindu-i din ochi pe cei doi.
- Da ce, pisicile nu au gură? Ele de ce nu latră, întrebă mezinul?
- Pisicile nu păzesc gospodăria, răspunse repede fetiţa. De asta latră bunicule câinii? Pentru că păzesc gospodăria, nu-i aşa?
- Da dragii moşului! Ce copii deştepţi are moşul, adăugă bătrânul, iar ochii i se umeziră de emoţie.

Compunere descriptivă - Clasa mea

Mult mi-e dragă clasa noastră. Când îi pășesc pragul, pare că tot ce este în jur îmi zâmbește: tablourile de pe pereți, ușile și ferestrele în chenare albe, florile roșii ale mușcatelor din ghivece.

De pe peretele din dreapta te îndeamnă la călătorii o hartă viu colorată. Prin cele trei ferestre mari, înalte, năvălesc razele luminoase ale soarelui. O adiere de vânt umflă ușor perdelele albe şi curate, brodate pe margini cu fir rosu, gri-deschis şi negru. Aceeași broderie tivește și fața de masă albă, care acoperă catedra.

Spațioasa noastră clasă găzduiește trei rânduri de bănci nou-nouțe.

Pe pupitrele băncilor citesc şi învață elevi silitori și cuminți  În fiecare dimineață elevii privesc prin ferestre clasa în care intră când sună clopoțelul.

Eu îmi iubesc clasa mea şi o îngrijesc cu multă dragoste și tragere de inimă. Cei care nu cred că am o clasă frumoasă, curată şi luminoasă, îi învit să facă o vizită la școala noastră.

Compunere despre un personaj care a furat vacanţa mare

Mihai, un copil vesel de obicei, trece acum printr-o perioadă dificilă. Are piciorul rupt şi trebuie să stea în casă, tocmai acum când vacanţa mare se apropie cu paşi repezi. Negru de supărare şi cu o răutate care nu-l caracterizează şi-a pus în cap că ar fi bine să fure vacanţa mare. "Dacă eu nu se pot bucura de ea, de ce s-ar bucura ceilalţi?" îşi spuse el îmbufnat. Se uită la peştişorul auriu din acvariul din faţa sa şi îşi imagină că este un peştişor fermecat. Se pomeni vorbindu-i: "Peştişorule, dacă eşti fermecat îndeplineşte-mi o dorinţă! Vreau ca vacanţa mare să dispară până mă fac eu bine!" Peştişorul tăcut, continua să înoate liniştit, ca şi când nu ar fi auzit rugămintea băiatului. Noaptea s-a aşternut peste camera lui Mihai. Era timpul să meargă la culcare. Înainte de a adormi ultimul lui gând a fost tot la vacanţa mare: "Ce păcat că peştişorul meu nu este cu adevărat un peştişor de aur!" Apoi a căzut într-un somn profund.

Ţârâitul telefonului l-a trezit pe Mihai din somn. Buimac încă, ridică receptorul. La capătul celălalt al firului, Vasile, un coleg de clasă, îl înştiinţă cu privire la ultima noutate de la şcoală: "Vacanţa mare a dispărut!". Din acest motiv, şcoala urma să continue şi pe perioada verii fără întrerupere. Uimit de cele ce auzea, Mihai punea întrebare după întrebare, încercând să înţeleagă cum e posibil ca cineva să fure vacanţa mare. Uitase complet de rugămintea sa, adresată peştişorului auriu. După ce convorbirea a luat sfârşit, a rămăs în mijlocul patului, privind în tavan. Căuta o explicaţie pentru grozăvia auzită din gura lui Vasile.

Liniştea camerei fu spartă de o voce subţire. Venea din dreptul acvariului. Mihai îşi îndreptă ochii spre bazinul de sticlă şi rămase mut, peştişorul auriu îi vorbea. Tocmai repeta ce-i spusese anterior: "Mihai, nu te bucuri? Vacanţa mare a dispărut, după cum m-ai rugat!" Copilul făcu o faţă de parcă văzuse o stafie. Apoi îşi aminti de seara trecută. Ochii i se umeziră de lacrimi. Era doar vina lui că acum şcoala va continua fără vacanţă. Toţi copiii vor suferi de pe urma netrebniciei lui. A început să plângă în hohote. După câteva minute s-a liniştit şi cu inima strânsă s-a apropiat de acvariu. Peştişorul se zbenguia în voie ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu vocea tremurândă i s-a adresat peştişorului: "Ieri am făcut o greşeală! Eram foarte supărat! Te rog să readuci vacanţa înapoi, te rog!" Din partea peştişorului linişte, îşi continua activitatea.

Întreaga zi, Mihai şi-a petrecut-o supărat. Se simţea vinovat de propriile dorinţe. Aşa l-a prins noaptea. S-a băgat în pat cu inime strânsă de tristeţe. Nici somnul nu a fost prea lin, a visat multe; de dimineaţă nu şi-a mai amintit nimic. La prima oră sună telefonul. Din receptor, glasul plin de veselie a lui Vasile anunţă: "Mihai, vacanţă plăcută! E prima zi de vacanţă ..." Mihai pierduse firul conversaţiei. S-a uitat spre peştişorul din acvariu. Nu se auzea nimic. Pentru moment a vrut să afle mai multe. Apoi şi-a spus că nu mai contează dacă a visat sau dacă totul a fost real. Important era că vacanţa mare era acolo unde îi era locul! Bucuros de sfârşitul fericit al întâmplării, a aşezat capul pe pernă şi a căzut într-un somn adânc.