Compunere cu titlul Cartea prietenul meu - personificare

Cel mai bun prieten al meu este cartea. De când am descoperit-o, cartea s-a dovedit a fi un prieten credincios, răbdător, care are întotdeauna timp pentru mine. Asemenea unui profesor, cartea a avut grijă să mă înveţe, să mă poveţuiască, să se ocupe de educaţia mea.

Nu trece o zi să nu mă întâlnesc cu acest prieten fidel, să nu petrecem împreună câteva ore. Înainte să vin acasă de la şcoală, cartea mă aşteaptă cuminte pe raftul din bibliotecă, nerăbdătoare să mă întâlnească şi să-mi transmită noi informaţii. Când mă întorc acasă, simt o chemare dinspre bibliotecă. Parcă aud cum mă strigă să o deschid şi să începem să ne petrecem timpul liber împreună. Dacă mai multe zile la rând nu am timp să citesc câteva pagini devin trist, iar tristeţea este alungată doar de o nouă reîntâlnire cu cartea.

Cu fiecare rând pe care îl citesc, cartea devine tot mai importantă pentru mine ca elev, influenţa sa asupra mea a fost observată atât de familie, cât şi de profesorii mei. Acum, vorbesc şi scriu mai corect, am un vocabular mai bogat, pot cu o mai mare uşurinţă să aştern pe hârtie şi să transmit prin viu grai gândurile pe care le am. Prietenii mei sunt uimiţi de bogaţia de informaţii pe care am acumulat-o într-un timp scurt, precum şi de modul în care am reuşit să-mi argumentez spusele.

Cartea fiind un prieten desăvârşit, am grijă să o tratez cu mult respect: nu-i îndoi paginile, nu scriu cu pixul pe paginile sale, am grijă să nu se murdărească. I-am cumpărat şi un semn de carte frumos, cu ajutorul căruia nu uit niciodată unde am rămas cu cititul.

Sunt mândru să am în carte un prieten atât de bun şi mă bucur că ne-am cunoscut. Le recomand şi celorlalţi elevi să descopere prietenia cărţii şi să păstreze o relaţie îndelungată cu ea.

Compunere - Respectul faţă de profesor

Pentru un elev, profesorul este cea mai importantă persoană după părinţi. Profesorul a fost alături de noi când am făcut primii paşi în viaţa de şcolar, atunci când am intrat în clasa I. Tot el este cel care ne-a pus creionul în mână şi ne-a învăţat să scriem primele cuvinte, a stat alături de noi atunci când am învăţat să citim primele litere. 

Zi de zi profesorii noştri sunt alături de noi, ne îndrumă în viaţă, ne învaţă şi ne împărtăşesc cu bucurie din experienţa şi cunoştinţele lor. Orice problem pe care am avea-o, în profesori găsim un sprijin şi putem fi siguri că vom primi de la ei un sfat bun şi util.

Pentru răbdarea şi grija pe care o manifestă faţă de noi profesorii trebuie trataţi cu respect. În clasă trebuie ascultaţi şi trebuie să ţinem cont de sfaturile lor, deoarece au cele mai bune intenţii în ceea ce ne priveşte. În afara orele de clasă ei trebuie trataţi cu acelaşi respect cu care îi tratăm în clasă. Atunci când îi întâlnim pe stradă trebuie să-i salutăm şi să le arătăm că-i respectăm şi îi preţuim. Chiar şi atunci când nu vor mai fi profesorii noştri trebuie să-i căutăm şi să le arătăm recunoştinţa noastră pentru orele petrecute cu noi, ore în care ne-au învăţat şi ne-au format ca oameni.

Fără profesori, şcoala şi educaţia unui elev nu ar fi posibile. Din acest motiv profesorii vor ocupa mereu un loc important în sufletele şi în amintirea noastră.

Compunere despre şcoala, clasa şi învăţătoarea mea

Şcoala la care învăţ eu este una din cele mai frumoase din oraş. Are o curte mare, cu mulţi copaci împrejur, unde în fiecare pauză se adună o mulţime de elevi zgomotoşi. În partea stângă a şcolii avem o sală de sport, în care, la orele de sport, jucăm baschet sau fotbal. Clădirea în care se desfăşoară orele nu este mare, dar este frumos zugrăvită în culoarea albastru deschis. Şcoala are mai multe laboratoare: de biologie, limba şi literatura română,  geografie; preferatul meu este cel de informatică, unde avem mai multe calculatoare noi.

Clădirea are două etaje şi parter, iar clasa în care învăţ eu se află la etajul întâi. Este o sală de clasă cu 24 de bănci, deşi noi suntem în total 22 de elevi. Colectivul clasei mele este format din 12 colegi şi 10 colege, toţi suntem locuitori ai aceluiaşi cartier. Cu unii dintre colegii mei de clasă sunt chiar vecin de bloc, din acest motiv cu toţii ne înţelegem foarte bine.

Învăţătoare noastră este cea mai bună profesoară din şcoală. Este atentă cu noi, ne explică lecţiile cu multă răbdare, iar atunci când nu înţelegem ceva nu se supără dacă o rugăm să ne explice din nou. Deşi este exigentă cu noi, iar uneori ne ceartă dacă nu învăţam suficient, calificativele pe care le primim sunt corecte şi îndreptăţite. Deoarece doamna învăţătoare se ocupă de noi şi ne instrueşte bine, avem rezultate bune la învăţătură, iar mai mulţi elevi din clasa mea au trecut de faza pe şcoală la multe olimpiade. Toţi elevii din clasă o îndrăgim şi suntem bucuroşi că o avem ca învăţătoare.

Şcoala mea organizează în fiecare an mai multe activităţi extraşcolare. De Crăciun, de Ziua mamei, de Paşte elevii şcolii, împreună cu profesorii, pregătesc serbări, la care sunt invitaţi părinţii şi rudele apropiate. Cu ocazia unor evenimente ca Ziua Naţională a României, Marea Unire din 1918 sunt organizate concursuri de poezie şi pictură, concursuri la care clasa mea a luat mai multe premii. Un alt tip de activităţi îndrăgite de toţi elevii din şcoala mea sunt concursurile sportive. Anul trecut şcoala noastră a obţinut locul 3 la concursul de baschet pe judeţ şi locul 2 la campionatul de fotbal între şcolile din oraş.

Şcoala mea este cea mai frumoasă şcoală din lume, iar eu am cei mai buni colegi de clasă. Din acest motiv merg cu plăcere la şcoală în fiecare zi!

Petrecerea de ziua mea

Astăzi e ziua mea. Părinţii m-au pus să aleg între o petrecere la McDonald's şi o sărbătorire la mine acasă. Anul trecut mi-am sărbătorit ziua la McDonald's, astfel că am hotărât ca anul acesta să mi-o petrec acasă, împreună cu câţiva prieteni. M-am decis să chem 10 din colegii mei de clasă şi 10 prieteni cu care nu sunt coleg de şcoală. Cu toţii ne înţelegem foarte bine şi sper că ne vom distra la fel bine. I-am invitat pe toţi începând cu ora 16 la mine acasă. Cu toţii vom asculta muzică, vom povesti şi ne vom distra cât ne vor ţine puterile.

Mama mea a pregătit nişte prăjituri delicioase, iar marea surpriză a serii va fi un tort mare cu 12 lumânări, vârsta mea. Am ales deja melodiile pe care vom dansa, câteva lente, căci am invitat şi câteva fete la petrecerea de astăzi. Părinţii mi-au promis că putem să ascultăm muzică şi să dansăm cât dorim, cu o singură condiţie, să nu dăm muzica prea tare să nu-i deranjăm pe vecinii de bloc. 

Un alt motiv special pentru care sunt nerăbdător să înceapă petrecerea sunt cadourile pe care le voi primi. Îmi plac cadourile! Îmi place le să deschid! Anul trecut, copiii care au sărbătorit împreună cu mine, mi-au adus cadouri foarte frumoase, am fost deosebit de încântat de ele. 

Pentru anul acesta, deja am primit câteva cadouri. Părinţii mi-au cumpărat ultimul model de PSP şi 3 jocuri noi pentru el. Mi-am dorit foarte mult acest playstation portabil, iar acum îl am. Mi-ar plăcea ca ceilalţi copii să-mi aducă câte un CD pentru acest joc, deoarece îmi place foarte mult să mă joc pe playstation. Dar voi fi extrem de bucuros şi cu alte cadouri pe care le voi primi!

Ziua mea de naştere este o adevărată sărbătoare. Mi-ar plăcea să fie ziua mea în fiecare zi!

Compunere despre camera mea

O mare parte din zi o petrec în camera mea. Din acest motiv am grijă să fie un loc curat, plăcut, liniştit, relaxant şi odihnitor. O mare atenţie am acordat şi aranjării lucrurilor, în special a bibliotecii, în aşa fel încât cărţile necesare pentru şcoală să-mi fie tot timpul la îndemână.

Dimineaţa când mă trezesc primul lucru pe care îl fac este patul. Nu uit niciodată de acest aspect deoarece patul nearanjat creează o dezordine generală în cameră. Dimineaţa, am grijă să nu arunc prin cameră pijamaua, iar hainele pe care le îmbrac sunt tot timpul frumos aranjate în dulap. Din când în când în dulapul cu haine se formează harababură, dar am grijă să le aranjez negreşit pentru că nu îmi place să nu-mi găsesc hainele preferate cu care doresc să mă îmbrac.

De asemenea biroului din camera mea îi acord o atenţie specială. După ce am terminat lecţiile nu uit de fiecare dată să fac curăţenie pe birou, pentru ca atunci când revin a doua zi de la şcoală să mă pot ocupa în cel mai scurt de temele de casă. Sertarele biroului încerc să le ţin cât pot de organizate, fiecărui dulap fiindu-i alocate diferite obiecte. Astfel, dulapul de sus este plin cu cărţile din care învăţ la şcoală, cel din mijloc este umplut cu caiete, iar cel de jos cu alte produse precum creioane, pixuri, foi şi carneţele.

În apropierea biroului din camera mea există şi o bibliotecă. În mica bibliotecă, m-am îngrijit să aranjez toate cărţile pe care le-am citit, dar şi pe cele pe care le voi citi. Aranjate în ordine alfabetică şi în funcţie de mărime, pot consulta în orice moment cărţile pe care le doresc, fără a fi nevoit să răscolesc toată biblioteca.

Un alt element foarte important în camera mea este computerul. În faţa lui îmi petrec o mare parte din timpul meu liber, jucând diferite jocuri sau stând la taclale cu prietenii pe hi5, twitter sau facebook. Până luna trecută aveam pe birou un computer desktop cu monitor mare şi greu, care îmi făcea dificilă efectuarea lecţiilor. Acum, pe biroul din camera mea tronează un laptop negru, care ocupă mai puţin de jumătate de birou, partea neocupată de birou fiindu-mi în acest moment mai mult decât suficientă pentru a-mi desfăşura în bune condiţii temele de casă.

Pereţii camerei mele sunt vopsiţi în alb. Până anul trecut pereţii erau plini de postere cu diferiţi cântăreţi sau actori, dar după ce camera mea a fost zugrăvită nu am mai simţit nevoia de a lipi pe pereţi poze. Acum, atmosfera din camera mea este mult mai relaxantă, ca urmare a lipsei posterelor, dar şi pentru că în partea stângă a biroului am un ghiveci cu o plantă mare, care îmi oferă o stare de linişte şi calm.

Îmi place foarte mult camera mea. Şi prietenilor mei care m-au vizitat le-a plăcut în mod deosebit!

Compunere - O întâmplare cu un câine

În fiecare zi, în drumul meu spre şcoală trec pe lângă curtea unei case cu gard de sârmă. După gard, în fiecare dimineaţă, un câine latră neîncetat de fiecare dată când ajung în dreptul acelei case. Sare dintr-o parte în alta şi latră ameninţător la fiecare trecător. De fiecare dată reuşeşte să mă sperie. Deşi mi-am propus să nu mai tresar când îl aud lătrând, când ajung în dreptul casei mă ia pe nepregătite. Mama mi-a explicat că acel câine nu este rău, ci doar face ceea ce trebuie, adică păzeşte casa stăpânului său. Lătratul său este doar un semnal pentru ceilalţi, prin care îi anunţă pe trecători să nu intre în curte. Mama mi-a mai spus că trebuie să ma uit la coada unui căţel care latră. Atunci când câinele mişcă voios din coadă, dintr-o parte în alta, înseamnă că este prietenos şi nu muşcă.

Într-una din dimineţile în care mergeam la şcoala, poarte casei respective era deschisă. Nu se auzea niciun lătrat. Am încremenit. Am ştiut că acel câine ieşise afară şi probabil mă pândea de undeva. Nu trecea nimeni pe stradă să cer ajutor aşa că nu ştiam ce să fac, am rămas nemişcat lângă gardul de sârmă al casei. Dintr-o dată, de nicăieri în faţa mea a apărut câinele. Ca de obicei lătra şi se apropia de mine. În acel moment mi-am adus aminte de cuvintele mamei. Într-adevăr printre lătraturi căţelul îşi mişca voios coada într-o parte şi în alta. M-am apropiat timid de el strigându-l "cuţu-cuţu vino aici". Spre surprinderea mea căţelul a încetat să mai latre şi a venit aproape de mine dând din coadă, apoi a început să se gudure pe lângă mine. Am scos din geantă o bucată de sandwich şi i-am aruncat-o la picioare. Bucuros căţelul a înfulecat-o imediat. În felul acesta eu mi-am continuat drumul spre şcoală fără probleme.

În dimineţile ce au urmat câinele m-a recunoscut. De după gard continua să latre voios, dar eu nu m-am mai speriat. Am învăţat că atunci când un câine latră şi dă din coadă el nu muşcă, ci este prietenos.

Compunere - Ziua mea pe tărâmul Zoomzi

Compunere - Cum mi-am petrecut ziua mea de naştere pe tărâmul Zoomzi

Săptămâna trecută a fost ziua mea. Părinţii m-au pus să aleg între o petrecere la McDonald's şi Zoomzi. Într-un final am ales Zoomzi, pentru că anii trecuţi mi-am sărbătorit ziua la McDonald's. Nu mi-a părut rău de alegerea pe care am făcut-o anul acesta! Colegii şi prietenii mei mi-au spus că a fost cea mai tare petrecere la care au fost vreodată!

Obişnuit cu atmosfera de la McDonald's, când am ajuns la Zoomzi mi s-a părut că intru într-un tărâm de poveste. Încă de la intrare, camerele spaţioase, cu pereţi frumos coloraţi, mă făceau să mă simt ca un prinţ. Şi chiar eram un prinţ, doar era ziua mea, nu? După ce am mâncat (mama spune că mâncarea a fost sănătoasă, spre deosebire de anii trecuţi), să avem putere să ne jucăm, toţi cei 20 şi ceva de colegi şi prieteni ai mei ne-am lăsat cuprinşi de magia Zoomzi. 

Dintr-o dată, de nicăieri, au apărut în mijlocul nostru un pirat şi o prinţesă. Erau atât de reali încât ne dădeam coate unul altuia întrebându-ne dacă vedem bine. Costumul prinţesei se potrivea cu ale prietenelor mele. Spre deosebire de fetele care participau la ziua mea, prinţesa Zoomzi dansa foarte frumos şi se mişca atât de lin, de parcă plutea. Piratul care o însoţea avea şi sabie. Şi încă ce sabie! Nu ştiu dacă şi ceilalţi prezenţi au simţit, dar mi s-a părut că mirosea a mare şi aventură. M-am trezit gândindu-mă că şi eu aş vrea să cutreier mările şi salvez prinţesa din mâna unui pirat ca acesta. Şi am avut ocazia!

Am jucat diverse jocuri, în care rolul principal îl aveam eu, eu trebuia să salvez prinţesa. Eu eram cel sărbătorit! Am dansat, am cântat şi ce mi-a plăcut foarte mult e că am făcut karaoke. Nu ştiu dacă piraţii reali cântau şi karaoke, dar mie şi celorlalţi ne-a plăcut foarte mult. Am câştigat proba de dans la care am participat cu toţii, iar la probele de cântat am ieşit pe locul 2. Ne-am împărţit în două tabere, piraţi şi prinţi şi am început să ne întrecem. Concursurile şi probele pe care le-am trecut m-au făcut să mă simt ca un prinţ adevărat.

Fără să ne dăm seama, timpul a trecut. Parcă mult prea repede! După câteva ore de joacă, încă am mai fi avut energie pentru alte ore. Nu am apucat să ne plictisim sau să ne dorim vreo clipă să plecăm acasă. Într-un final momentul acela a venit şi a trebuit să punem punct petrecerii şi să părăsim tărâmul Zoomzi. Ne-a părut rău, dar am promis cu toţii că ne vom reîntâlni, tot la Zoomzi, pentru a-l sărbători pe următorul prieten. 

Petrecerea la Zoomzi a fost atât de reuşită încât şi astăzi după o săptămână vorbim despre tărâmul de vis Zoomzi!