Răsfoind o carte,
lecturând-o ,fiind desigur încântaţi de conţinutul si grafica sa, ne punem în
mod firesc o seamă de întrebări: cum s-a realizat aceasta, cum s-a tipărit, de
când se tipăresc cărţi, cât este tehnică şi cât este artă, cât este hârtie şi
cerneală, dar nu în ultimul rând cât
este minte, suflet şi lumină?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, consider că este necesar sa
amintesc că scrisul, una din
marile invenţii ale omenirii, este cel
care a făcut posibilă existenţa cărţilor de astăzi. Scrisul, constând
din reprezentarea prin semne convenţionale a gândirii umane, a apărut treptat,
în mai multe focare de civilizaţie, sub forme variate în timp şi în spaţiu, ca
urmare a necesităţii de comunicare între grupurile umane.
Cele mai vechi cărţi pot fi socotite
tăbliţele cuneiforme din argilă arsă din Mesopotamia
şi sulurile de papirus din Egipt. Tăbliţele erau în general dreptunghiulare, de
dimensiuni variate până în 37 cm lungime. Când a apărut necesitatea scrierii şi
pe a doua tăbliţă a apărut şi cartea.
Cartea antichităţii, în
forma ei clasică, era scrisă pe piele de animale sau papirus şi avea forma de
rulou sau de sul; se numea volumen (volumen,
inis = înfăşurare, încolăcire, mişcare circulară), iar băţul de lemn, os,
fildeş etc., în jurul căruia era înfăşurată banda de papirus se numea şi
,,ombilic".
Încă din antichitate oamenii au fost
preocupaţi de scrierea manuscriselor frumoase si rare, a textelor originale ale
unor scriitori consacraţi, ceea ce a dus la apariţia bibliotecilor în centrele
culturale importante. Biblioteca din Alexandria
a fost cea mai vestită bibliotecă antică, în anul 300 î.H. existau acolo
aproape 1 million de volume (papirusuri).
În Evul Mediu, forma generală a
cărţii este codexul (lat. codex, cis = scoarţă, trunchi de copac), având
ca model tablele romane legate cu balamale. Prin înlocuirea tablelor cu foi de
pergament codexul era mai uşor de mânuit şi se putea scrie pe ambele feţe ale
pergamentului sau hârtiei.
Principalele
centre de copiere erau in Evul Mediu mânăstirile, unde scribii
-călugări care învăţau să citească şi să scrie- copiau
cărţile şi le decorau. Aceste cărţi făcute manual necesitau mult timp şi multă
muncă, astfel că doar bogaţii şi bisericile şi le permiteau.
Dar în secolul al XV-lea, prin
inventarea tiparului, germanul Johann Guttenberg, devine deschizătorul unei noi
ere în istoria omenirii, în care cartea, ca miljloc de informare, devine
acccesibilă unui public din ce în ce mai larg.
Cartea – ca manieră
specială de a trăi – a constituit de la apariţia ei un mediu optim de
comunicare între oameni, o cale puternică de transmitere de la un timp la
altul, de la o societate la alta, de la un popor la altul, a valorilor
culturale, ştiinţifice, artistice, zămislite în fiecare colţ din lume. Cartea a
fost, este şi va fi un liant ce creează, dezvoltă şi menţine multitudinea
şi varietatea relaţiilor interumane, pe care se sprijină existenţa
socială.
Cel mai sigur prieten, şi cel mai
bun, e cartea. Dacă vrei te încântă cu descoperirile ei, îţi dă o mai largă
vedere, te întăreşte cu vorbe şi îţi dă ajutor dacă vrei. Unde să mai găseşti
atâtea foloase, o fire mai lăudabilă , o veselie mai neschimbătoare atât de
tăcută când e vorba de bârfă, cu atât de frumoasă rostire, atât de grăbită să
te răsplătească, cu atât de neînsemnate dorinţe? ".
Dacă sunt descusute cum se cuvine, cărţile vorbesc despre viaţa
celorlalţi oameni şi despre noi înşine. Citindu-le observăm cum ne şlefuiesc
mintea cu vorbe înţelepte, cum ne modelează sufletul cu sentimente pilduitoare.
Altfel spus, volumele tipărite sunt poticniri în calea destinului nostru
muritor sau, potrivit lui Sadoveanu, numai în preajma cărţilor "creşte
lumina cea fără de amurg a unei umanităţi în care muritorii îmblânziţi vor
birui tristeţea trecerii prin viaţă.
Relaţia omului cu cartea are o istorie îndelungată. Lectura o fost,
este şi va rămâne o activitate de îmbelşugare cognitivă şi spirituală specifică
cititorului care va aprecia pe deplin un text literar, când va renunţa pentru o
clipă la prejudecăţile sale culturale, la diversele problemele subiective în
favoarea explorării lumii interioare a celui care scrie sau a celui despre care
se scrie. Lectura nefiind un act gratuit, produce îmbogăţirea sinelui cu o nouă
cunoaştere, cu o modalitate nouă de receptare a lumii interioare şi exterioare.
În concluzie cititul este o hrana care te metamorfozează şi scoate din tine tot
ceea ce te reprezintă.
Un
lucru important este şi calitatea cărţilor de a nu face zgomot, în schimb, îndemnându-te cu tainic cântec de sirenă,
să le răsfoieşti, să le redeschizi, produc
seisme culturale şi ştiintifice, dând naştere unor
neaşteptate vibraţii spirituale.
Fără îndoială, cărtile
rămân personajele principale ale universului nostru cultural, continuând să
modeleze mentalităţi şi să-şi manifeste eficienţa, contribuind la îndestularea
culturală a umanităţii.
În ciuda tuturor acestor foloase pe
care le aduc cărţile, în zilele noastre, când elevii se dezlipesc cu greu de
calculator, când referatele se descarcă de pe Internet, când activitatea
creatoare se reduce la copiat, părinţii şi profesorii trebuie să depună un
efort îndoit pentru a-i convinge pe elevi să mai lase calculatorul din când în
când în favoarea lecturării unei cărţi.
Dar cartea nu înseamnă doar foaia
de hârtie pe care a fost publicată, ci conţinutul, informaţia; pentru că
cititorul ştie că ceea ce dă identitate cărţii este experienţa intimă a
lecturii, universul pe care i-l deschide acest izvor de cunoştinţe, şi nu
aspectul ei, obiectul fizic. Acelaşi conţinut poate fi publicat atât pe hârtie,
cât şi în format electronic. Mediul electronic, apariţia calculatoarelor au
adus totodată cartea într-o altă înfăţişare - cartea electronică.
Ajunşi în acest punct, se cuvine să
răspundem la întrebarea: ce este de fapt calculatorul si de ce are un rol atât
de important în vieţile noastre?
Suntem
în era informaţiei. În zilele noastre, mai mult ca oricând, este o cerere
incredibilă de informaţii . Oamenilor le place să găsească şi să citească
informaţii care să le îmbogăţească cunoştinţele , să le facă viaţa mai uşoară
sau numai ca să se distreze sau să-şi petreacă în mod plăcut timpul liber. Omul
are nevoie de informare, omul de afaceri are nevoie de informare, rapidă, scurtă
şi la obiect. Aşa a apărut calculatorul şi reţelele de comunicaţii. Aşa a
aparut internet-ul, dintr-o nevoie de comunicare rapidă, uşoară si fără griji.
Ochii noştri au inceput să fie mult mai atenţi în faţa unui calculator, în faţa
unui ecran de sticlă pe care ni se desfăşoară o imagine, decât în faţa unui
ziar, sau a unei cărţi, sau a unei reviste.
Cunoaşterea
lumii înconjurătoare cu ajutorul
calculatorului a devenit o realitate, datorită volumului mare de
informaţii ce ne este pus la dispoziţie. În acelaşi timp, imaginile dinamice,
culorile vii şi efectele sonore, transformă acest proces într-un joc captivant.
Pentru mulţi
copii, tineri si utilizatori casnici, calculatorul este un mijloc de
divertisment folosit pentru jocuri, muzică , filme şi navigare pe Internet.
Pentru adulţii care lucrează la firme, bănci şi supermagazine, calculatorul
poate fi considerat un instrument de calcul, iar pentru programatori şi oamenii
de stiinţă, o maşină care poate fi programată. Având în vedere că un calculator
e capabil să memoreze volume mari de date (cărţi electronice, jocuri, muzică,
filme) se poate spune că acesta este o "memorie uriaşă".
În societatea de azi şi mai ales în
cea viitoare în care calculatorul se afirmă ca un instrument indispensabil,
fiinţele umane care nu posedă o anumită pricepere în mânuirea computerelor, se
vor afla în postura celui care ar dori să consulte o lucrare sau colecţie
într-o bibliotecă de mărimea celei a Congresului american (cea mai mare
bibliotecă din lume, dispunând de peste 72 milioane de piese), dar fără a putea
apela la vreun sistem de clasificare a cărţilor sau la vreun catalog de fişe şi
care n-ar avea nici şansa de a întâlni un bibliotecar amabil în măsură să-i
furnizeze informaţii utile.
Apariţia cărţilor, bibliotecilor şi
a librăriilor electronice aduce astăzi omenirea în faţa unei dileme: ce va
aduce viitorul, cine va învinge? Oare hârtia, ca suport, va deveni o amintire,
aidoma pergamentului sau a altor materiale? Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, adică indiferent de suportul cărţilor, putem
spune împreună cu Miron Costin că "nu este alta, şi mai frumoasă şi mai de
folos în toată viaţa omului, decât cititul cărţilor".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu