Cu toate că a venit toamna, perioadă tristă din viață oricărei plante, copacul din fața geamului meu este în culmea fericii. În timp ce ceilalți copaci își preschimbă hainele verzi în straie veștede și ruginii, el pare că înflorește. După frunzele lui roșii, aproape sângerii, nu ai spune că anotimpul toamna îi displace. Ba din contră! Pentru acest copac, toamna este momentul în care își arată obârșia regală, anotimul fiind doar un prilej de a face paradă cu straiele sale deosebite.
Deși bine înfipt în pământ, este încă tânăr, iar frunzele lui sunt viguroase și pline de viață. Frunzișu-i roșu trădează sănătate, precum cea a unui om de la țară cu roșeață în obraji. Nici vântul aprig nu pare să-i creeze vreo dificultate. Îl privește drept în ochi, iar cu un zâmbet roșiatic larg își unduiește crengile tinere, în ritmul șuieratului răutăcios și rece.
Înalt și zvelt, copacul roșu este deosebit de ceilalți confrați din prejur. Copacii din vecinătatea lui, îngălbeniți de vremea aspră, îl invidează pentru prospețimea de care dă dovada și pentru mantia roșie pe care o poartă peste crengile firave. Se uită la el cu coada ochiului așteptând clipa în care îi va cădea și lui prima frunză. Chiar dacă momentul acesta nu mai poate fi amânat pentru mult timp, copacul roșu continuă să se bucure de ultimele străluciri șterse ale soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu