Simfonia dintre trup şi suflet acordează un instrument al minţii numit dor. Dor – cântec şi zbor în acordurile inimii. Dor – o liniştită doină ce se trezeşte străină într-un suflet de om şi cântă. Cântă în trecut, cântă în prezent, aduce sufletului culoare şi negru sau se aşează pe gânduri sfinte şi tace. Şi când se trezeşte colindă toate amintirile şi iar cântă, scoală toată fiinţa şi o rătăceşte în tristeţe, descoperă lumea dincolo de şoaptele dorului.
O întreagă muzică răsună în tot corpul, o întreagă năvală de ritmuri răsuflă prin trup, sufletul pluteşte în doine de dor, atinge lumea de închipuiri şi amintiri a minţii înstrăinată în frumos şi frumuseţe. Deşi sufletul e plin de durerea unui dor apăsător, îl încălzeşte un val fierbinte de bucurie stinsă-n lumina muzicii şi plânge că starea de dor îl bucură şi îl amărăşte.
E o stare ce nu se poate traduce, căci e simţită numai cu sufletul şi nu cu mintea. E o stare ce descoperă toată viaţa, toate trăirile, redescoperă pustiul, iluziile şi toate speranţele, ca în final să se aprindă dorul, tot dorul de începuturi. Căci nu se pot înţelege sentimentele inspirate de dor, nu poţi şti niciodată că vine dorul, căci el te fură şi nu te cheamă. Oricât ai vrea să afli unde este calea care duce la dor nu o găseşti, fiindcă dorul e un vis, dorul e o himeră zburătoare în al minţii cer şi te orbeşte cu lumina lui, îşi acoperă auzul cu muzica doinei, te lipseşte de simţuri.
Dacă ajungi în lumea unde îţi străbate doar el firea, eşti legat de o dorinţă ce fâlfâie clară în întunericul ochilor orbi. Vrei să ştii ce mână fină ţi-a luat văzul când nici nu ai simţit, ce muzică fină te-a asurzit când nici nu ai ascultat-o, de ce nu simţi decât durerea dorului în suflet?
(Adelina FULGA, clasa a VII-a, Şcoala „Mihai Sadoveanu” Dumbrăviţa)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu