Mama, femeia cea mai dragă
Eu, am ştiut cum arată mama incă dinainte să mă nască. Sufletul meu era
în ceruri şi se plimba printr-o galerie cu portrete de mame. Când am ajuns în
dreptul portretului mamei mele am ştiut clar că acela este deoarece pot fi
decât copilul ei şi al nimeni altcuiva, acea senzaţie de siguranţă pe care mi-o
transmitea acel portret era asemănător cu siguranţa pe care ne-o oferă mama şi
tocmai de aceea m-am simţit legată de el.
Femeia care este cea mai importantă în viaţa mea este mama pe care aş
vrea să o descriu aşa cum este şi cum o percep eu dar mi-e puţin greu să scriu
portretul, pentru că îl am în suflet. Acesta e ca o pânză aurie învaluită în
jurul inimii mele, care îmi dă putere şi înţelepciune şi mă înveseleşte când
sunt tristă, dar voi incerca,să îl descriu.
Mama are ochii căprui ce îmi aduc aminte de felul cum mă privea
atunci când eram bolnavă; este de înălţime medie, culoarea părului este brunet
iar legat de aceasta este amintirea când mă jucam prin părul ei şi îi spuneam
ca aşa o să îl am şi eu când va creşte; mâinile sunt mici cu degetele scurte şi
subţiri ce îmi aduc acum în faţă imaginea când mă învăţa să fac litere,
cifre si atunci când îmi împletea părul. Forma feţei este rotundă cu buze
subţiri, nas mic şi ochii mari ce aminteşte de sentimentul de linişte şi
fericire pe care îl trezea în mine atunci când mă săruta cald şi îmi spunea
noapte bună. Modul său de îmbrăcăminte este unul simplu şi confortabil iar
atunci când eram mică îi îmbrăcam hainele şi mă încalţam cu pantofii ei si când
mă privea îmi zâmbea spunându-mi că îi semăn ei, felul de a se mişca repede dar
şi încet îmi amintesc de perioada când mă ducea la şcoală, ţinându-măde mâna
pentru a nu mă lua nimeni de lângă ea.
Ceea ce adoră la copii ei este faptul că toti suntem cuminţi,
silitori şi o ajutăm când are nevoie de sprijinul nostru şi mai ales că o iubim
din toată inima.
Este o persoană sensibilă, drăgastoasa care spune direct când i se
pare ceva ne la locul lui aceasta amintindu-mi de o intâmplare ce a avut loc
acolo unde lucrează iscându-se un conflict intre ea şi o colegă de servici
spunându-i cu adevărat ce simte, asta dând dovadă de o fire puternică. Este o
fire descurcăreaţă iar atunci când este pusă in situaţii dificile face faţă cu
brio, mama are un caracter perseverent, iar din aceasta deducem lucrul care l-a
făcut când era la şcoală, profesorului ei de matematică ce a însarcinato să
ajute o colegă la exerciţiile neîntelese la clasa aceasta, făcându-mă şi pe
mine să vreau ceva mai mult de la mine pentru a nu-mi dezamăgi mama.
Când este minţită de cineva are intotdeauna puterea de a ierta
lucrul pentru care o admir. Ea este plina de energie consumând-o prin a face
treburile gospodăreşti, facând cumparături şi de aceea îmi doresc să fiu şi eu
o mamă ca ea. Atunci când este obosită se odihneşte, se relaxează citind o
carte sau ascultând muzică impreună cu mine şi când o văd tristă mă întristez
şi eu dorindu-mi să îi pot lua supărarea cu o baghetă magică şi facând o vrajă
să duc departe supărarea ce o cuprinde.
Cu familia dar şi cu cei din jur se poartă frumos, este
comunicativă şi are foarte mulţi prieteni, adoră să stea de vorbă si să
inţealeagă problemele fiecăruia. Pasiunea mamei mele este tricotajul şi gătitul. In timp ce tricota, eu
făcându-mi liniştită temele imi plăcea să cer părerea mamei pentru a-mi explica
diferitele lucruri neînţelese făcându-mă neatentă la ce încerca să îmi explice
ci doar la modul cum mă privea şi cum mă făcea să înţeleg. Când îi cere
ajutorul altcineva răspunde la apelul acelei persoane, chiar dacă mai are ceva
de făcut nu se lasă până nu duce la bun sfârşit acest lucru.
Ea
mi-a dăruit viată m-a alintat la sânul ei şi ma învătat a vorbi. Întotdeauna
are câte un cuvânt şi un sfat de încurajare pentru mine, chiar şi atunci când
este dezamăgită de către ceilalţi. După o vorbă bună şi o mângâiere din partea
ei toată supărarea şi durerea dispare de parcă nici nu aş fi simţit-o.
Iubirea
ei este nepreţuită, este ca un tablou ce merită să fie pus în ramă şi expus
publicului, toată lumea fiind fermecată de frumuseţea acestuia. Dacă aş putea
să o pot desena pe mama în floarea gingaşă a trandafirilor să-i pot mirosi, să
simt mereu căldura ei aparte. Alături de mama bolta vieţii mele e mereu
linistită si senină fără urmă de nori.
Mama
este o floare sfântă care îmi este îngrijitor, dar mai presus de toate îmi este
şi prietenă. Este ca o carte de poveşti ce îmi dezvăluie ce este bine si ce
este rău, ce este drept şi nedrept, frumos sau urât, ce lucruri sunt cinstite
şi care nu sunt, modul cum să treci prin această lume cu “capul sus”. Chipl ei
cel blând şi surâzător îmi este cusut cu fir de aur în inimă ce-l port in
suflet mereu, iar ori de câte ori îmi este greu, face ca totul să devină mult
mai uşor şi mai plăcut. Este lumina vieţii mele ce nu se stinge niciodată
ce străluceşte in mine ca steaua de pe cer, ea este leagănul de poveşti ce mi-a
mângaiat copilăria şi a făcut ca orice zi petrecută alături de ea să fie o zi
de basm. Este luceafărul ce apare in noaptea misterioasă reuşind să dezvăluie
totul cu lumina lui.
Când
mama îmi este alături mă simt mult mai bine, mă strânge la pieptului ei şi
ascult cum îi bate inima aşa de tare de parcă sta să iasă din piept. Mă iubeşte
aşa de mult incât dragostea ce mi-o poartă mă ajută să trec peste orice. Aş
vrea să ramână lânga mine, să îmi zâmbească cu ochii mari si limpezi, să ştie
să mă alinte, să mă ajute când am nevoie de ea.
Numai
mama face ca totul să mi se pară uşor, ea are întotdeauna cea mai bună soluţie
la problemele mele, numai ea ştie să îmi aline suferinţa sau să mă incurajeze
pentru a capăta incredere in mine,este singura care mă poate face să mă simt
cea mai importantă persoană din viaţa ei.
Eu
la rândul meu o iubesc şi o preţuiesc,dragostea pentru ea o pot asemăna cu un
trandafir roşu, proaspăt aflat in zorii dimineţii cu bobiţe de rouă deasupra şi
deasemenea aceasta este puternică precum o stâncă ce nu poate fi mişcată de
nimeni niciodată.
În
încheiere îmi doresc ca fiecare copil fie e mai mare sau mai mic să nu uite
niciodată că mama este cea mai de preţ comoară pe care o avem, este cea care ne
călauzeşte paşii în viaţă, fiind singura femeie ce merită să-i fie
acordată importanţa cu adevărat necesară.
FOARTE FRUMOS!❤
RăspundețiȘtergere