Este ajunul Crăciunului. Ceasul arată că de mai bine de o oră este trecut de miezul nopţii. În casă este o linişte desăvârşită, singurele care nu dorm sunt beculeţele colorate din bradul de Crăciun. Dintr-o dată se aud paşi înfundaţi în apropierea bradului. În acel moment copilul deschise ochii.
− Moş Crăciun? Visez? spuse copilul buimac de somn.
− Nu visezi copilul taichii, răspunse zâmbind bătrânul cu barbă şi plete albe.
− Moşule, dar tu nu exişti! Ştiu de câţiva ani că cei care pun cadourile sub brad sunt părinţii! bolborosi băiatul, rămas ţintuit în mijlocul patului.
Cuvintele copilului avură efect. Moşul abandonă lângă brad sacul cu cadouri şi se îndreptă către patul copilului.
− Cum să nu exist?! Sunt eu Moş Crăciun, în carne şi oase. Am barbă albă, plete şi haine roşii! Vino mai aproape de te convinge.
− Da! Barba şi hainele par a fi reale, spuse băiatul uimit după ce-l cercetă cu atenţie pe moş. Nu mai înţeleg nimic! De unde vii moşule?
− Cum, nu ştii? Din tărâmul îndepărtat al zăpezii, unde regină este Iarna. Credeam că ştii toate astea, adăugă moşul cu o uşoară tristeţe în glas.
− Ştiu moşule, ştiu! Mai ştiu şi că ai o sanie trasă de reni, care te aşteaptă pe casă până ce te furişezi pe horn să aşezi cadourile sub brad.
− Băiatul moşului, nu mai crede toate poveştile, nu e chiar aşa, răspunse moşul plin de sine. Sania este colea în faţa casei, niciodată nu am aterizat pe acoperişurile caselor. Sania este prea grea pentru aşa ceva! O vezi? întrebă moşul arătând spre geamul care dădea spre faţa casei.
Băiatul se ridică din pat şi cu teamă se apropie de geam. Mare i-a fost mirarea să vadă în faţa casei o mândreţe de sanie cu 4 reni înaripaţi precum caii lui Făt-Frumos. Exclamă:
− Dar aia chiar este o sanie ... şi renii. Ce frumoşi sunt moşule! Sunt bătrâni, că par foarte în putere?
− Ha, ha! Bătrâni ca mine copile! chicoti moşul ţinându-se cu mâna de burtă, şi adăugă cu mândrie: peste 500 băiete!
− Uauuu! exclamă mut de uimire copilul.
− Dar gata cu vorba, că avem treabă. Ai fost cuminte?
− Moşule, am fost cel mai cuminte din camera asta! răspunse şiret băiatul.
− Ha, ha, ha! Da năzdrăvan mai eşti! Aşa răspuns nu am auzit în toţi cei 500 de ani ai mei! şi Moşul continuă să zâmbească mulţumit de răspunsul ce-l auzise.
Copilul continuă alte câteva minute bune să discute cu moşul. I-a spus o poezie, un cântecel şi i-a povestit despre şcoală şi despre colegi. Era incredibil, moşul îl asculta şi îl înţelegea. Era la curent cu toate cele noi, inclusiv cu computerul. La un moment dat, bătrânul îl anunţă:
− Copilu' moşului, a venit vremea să plec. Mă aşteaptă şi alţi copii.
− Moşule, dar eu vreau să mai stai. Se poate?
− Mi-e teamă că nu! E trecut de miezul nopţii şi sunt deja în întârziere, spuse moşul grăbit.
− Ce păcat! Moşule cum pot să mai dau de tine? Unde pot să-ţi trimit o scrisoare din când în când? replică cu emoţie copilul.
− Uite, am să-ţi las adresa mea de email! Îmi poţi scrie şi am să-ţi răspund.
− Adresă de email? Ai tu aşa ceva moşule? veni răspunsul copilului, semn că încă nu se obişnuise cu surprizele moşului.
− Da! Cum crezi tu că reuşim noi Moş Crăciunii să ţinem evidenţa scrisorilor primite de la toţi copiii?
Moşul îi înmână copilului cartea sa de vizită, un cartonaş roşu, scris cu alb, pe care era trecută o adresă de email şi un nume − Moş Crăciun. Acaparat de frumuseţea cartonaşului roşu, copilul nu băgă de seamă cum moşul dispăru din cameră. Când realiză că moşul nu mai e lângă el, alergă repede la geam. Avu timp să vadă sania trasă de reni ridicându-se spre văzduh, iar pe moş făcându-i cu mâna în semn de la revedere. Lăcrimând de emoţie copilul rămase cu faţa lipită de geam şi cu ochii pe sania moşului până când acesta dispăru în zare.
Înnecat de lacrimi şi suspine copilul se trezi. Era agitat. Îşi spuse:
− Oare am visat? Totul să fi fost un vis? Se pare că da! Moş Crăciun nu există, am avut dreptate.
În timp ce scruta împrejurimile camerei după un semn care să-i confirme prezenţa moşului rămase împietrit. Pe biroul din cameră, lângă tastatura computerului zări cartea de vizită din somn. În stânga sa, sub bradul de Crăciun se odihneau mai multe cadouri frumos ambalate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu