Daca doriti ca eseul Dumneavoastra sa fie publicat pe blogul nostru, atunci trimeteti-l pe adresa de email eseu43adm@gmail.com

Translator

luni, 24 decembrie 2012

O scrisoare către Moş Nicolae


Îţi scriu această scrisorică la îndemnul mamei mele. Ea spune că trebuie să ştii mai multe despre mine ca să poți alege cât mai bine cadourile pe care mi le vei aduce. Înainte de orice vreau să-ţi spun că am încercat cât am putut să fiu cuminte, la şcoală şi acasă, să învăţ şi să o ascult pe doamna învăţătoare. Uneori nu am reuşit chiar cât mi-aş fi dorit, dovadă unele reproşuri pe care mi le-a făcut mama. Din câte am înţeles de la mama mea este loc de mai bine. La şcoală am primit calificative de excelent, foarte bine şi un singur bine. Moşule sunt mândru nu am avut nicodată calificative de suficient sau insuficient!

Moşule, în privinţa cadourilor pentru noaptea în care te aşteptăm să ne pui daruri în ghetuţe, nu am preferinţe. Orice e binevenit şi primit: dulciuri, fructe, o carte etc. Moşule am să-ţi pregătesc pe măsuţa de lângă uşă nişte prăjiturele şi un pahar de lapte. Să le guşti moşule, sunt preferatele mele! 

Să ştii că anul acesta o să-mi curăţ ghetuţele - le voi spăla şi şterge - cu o seară înainte. Ştiu că anul trecut am uitat moşule, îmi cer scuze, nu se va mai întâmpla niciodată. Promit!

Moşul mai am o rugăminte, dacă se poate să nu-mi aduci anul acesta o nuia. Promit că o să fiu cel mai cuminte copil, nu va avea nevoie mama mea de acea nuia!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu