Daca doriti ca eseul Dumneavoastra sa fie publicat pe blogul nostru, atunci trimeteti-l pe adresa de email eseu43adm@gmail.com

Translator

sâmbătă, 23 februarie 2013

Compunere cu titlul Cartea prietenul meu - personificare

Cel mai bun prieten al meu este cartea. De când am descoperit-o, cartea s-a dovedit a fi un prieten credincios, răbdător, care are întotdeauna timp pentru mine. Asemenea unui profesor, cartea a avut grijă să mă înveţe, să mă poveţuiască, să se ocupe de educaţia mea.

Nu trece o zi să nu mă întâlnesc cu acest prieten fidel, să nu petrecem împreună câteva ore. Înainte să vin acasă de la şcoală, cartea mă aşteaptă cuminte pe raftul din bibliotecă, nerăbdătoare să mă întâlnească şi să-mi transmită noi informaţii. Când mă întorc acasă, simt o chemare dinspre bibliotecă. Parcă aud cum mă strigă să o deschid şi să începem să ne petrecem timpul liber împreună. Dacă mai multe zile la rând nu am timp să citesc câteva pagini devin trist, iar tristeţea este alungată doar de o nouă reîntâlnire cu cartea.

Cu fiecare rând pe care îl citesc, cartea devine tot mai importantă pentru mine ca elev, influenţa sa asupra mea a fost observată atât de familie, cât şi de profesorii mei. Acum, vorbesc şi scriu mai corect, am un vocabular mai bogat, pot cu o mai mare uşurinţă să aştern pe hârtie şi să transmit prin viu grai gândurile pe care le am. Prietenii mei sunt uimiţi de bogaţia de informaţii pe care am acumulat-o într-un timp scurt, precum şi de modul în care am reuşit să-mi argumentez spusele.

Cartea fiind un prieten desăvârşit, am grijă să o tratez cu mult respect: nu-i îndoi paginile, nu scriu cu pixul pe paginile sale, am grijă să nu se murdărească. I-am cumpărat şi un semn de carte frumos, cu ajutorul căruia nu uit niciodată unde am rămas cu cititul.

Sunt mândru să am în carte un prieten atât de bun şi mă bucur că ne-am cunoscut. Le recomand şi celorlalţi elevi să descopere prietenia cărţii şi să păstreze o relaţie îndelungată cu ea.

6 comentarii: