La adăpostul întunericului dens pare că şi timpul a adormit. Secundarul ceasului din cameră se mişcă leneş pe cadranul plin de cifre. Se străduieşte să rămână treaz. Doar el nu doarme, în rest totul este cufundat într-un somn profund. La un moment dat vesteşte miezul nopţii. Porţile nopţii se deschid, iar din negura visului apare Zâna cea Bună. Se apropie direct de patul în care dormea fetiţa cu părul auriu. O trezeşte din somn, după care i se adresează blând:
- M-ai chemat fetiţă frumoasă? Strigătul tău s-a auzit până la porţile palatului din Lumea Viselor în care locuiesc eu.
Fetiţa privii cu greu spre zână. Avea o rochie strălucitoare şi un păr lung şi blond. Pe cap avea aşezată o coroană aurită, iar în picioare purta conduri albi ca spuma laptelui. Era de o frumuseţe cum nu mai văzuse niciodată. Îi răspunse:
- Da, preafrumoasă zână. Am nevoie de ajutorul tău. Eşti singura care mă poate ajuta. Vrei să mă ajuţi?
- Spune, copila mea. Ce gânduri îţi tulbură somnul liniştit? spuse zână pe un ton prietenesc.
- Mâine la şcoală am testare. Mi-e frică că nu am învăţat suficent. Nu vreau să iau notă mică. Crezi că mă poţi ajuta? adăugă fetiţa chinuindu-se să nu izbucnească în lacrimi.
- Fată frumoasă, de mulţi ani te supraveghez. Ştiu fiecare mişcare pe care o faci. Tu eşti o fată sârguincioasă şi deşteaptă. Ştiu că ai învăţat suficient. Nu ai de ce să-ţi faci griji. Mâine te vei descurca foarte bine la test.
- Crezi? răspunse cu neîncredere fetiţa. Şi atunci de ce mi-e frică?
- Sunt sigură cum te văd şi cum mă vezi, spuse zână zâmbind. Eu nu aş spune că ţi-e frică, ai doar emoţii. Iar emoţiile sunt bune. Fără emoţii oamenii s-ar simţi demotivaţi să facă anumite lucruri. Emoţiile sunt un dar divin care te ajută.
- Aşa... Care va să zică, eu sunt doar emoţionată. Iar aceste emoţii sunt bune pentru mine? Adică mă ajută, îmi dau impulsul să învăţ mai mult. Am înţeles bine Zână Bună? întrebă curioasă fetiţa.
- Da fetiţo. Ai înţeles foarte bine. Stai liniştită. Orice om are emoţii, spuse zâna pe un ton împăciuitor.
- Chiar şi tu, frumoasă zână?
- Eu nu sunt om. Nu mai sunt muritor de ceva vreme ... am fost dar nu mai sunt, zise zâna cu o tristeţe în glas. Am iubit cândva un prinţ fermecat ... adăugă zâna după care se opri.
- Spune-mi ce s-a înâmplat. De ce te-ai oprit?
- Este prea târziu, mâine ai de dat testul acela. Trebuie să dormi acum. Îţi voi povesti altă dată.
- Promiţi? zise fata cu nerăbdare. Haide, promite-mi, te rog!
- Bine, bine, promit, râse zâna. Acum dormi! După care se făcu nevăzută.
Fetiţa căzu într-un somn profund fără vise. În lumina lunii, ce intra pe fereastră, fetei i se putea ghici un zâmbet pe faţă. Era semnul că zâna cea bună îi alungase orice teamă din suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu